21 octombrie 2009

România are talent. Povestea spectaculoasă a două românce care au cucerit 7 milioane de germani. Gheorghe Zamfir "În România nu li s-a dat nici o şans

Româncele Linda Teodosiu şi Petruţa Kupper au reuşit să-i uluiască pe nemţi cu talentul lor, la două concursuri televizate, urmărite de peste 7 milioane de spectatori.

Petruţa Kupper a plecat din Sibiu acum un an jumate şi i-a făcut pe nemţi să plângă de emoţie la concursul "Germania caută talente". Este Petruţa Kupper, 28 de ani, fostă elevă a lui Gheorghe Zamfir. A declarat pentru Gândul că au ambiţionat-o cuvintele maestrului care spunea la cursuri că toţi cei care învaţă cu el vor reuşi

Două românce au impresionat Germania până la lacrimi. Prima este Linda Teodosiu care, acum doi ani, a ajuns în finala concursului RTL, "Germania caută un superstar", câştigând 100.000 de euro printr-un contract cu Sony. Acum, numai pentru promovarea ei, casa de discuri investeşte jumătate de milion de euro. A doua româncă este naista Petruţa Kupper din Sibiu care, la concursul "Germania caută talente", a fost aleasă între primii 170-200 de candidaţi, din 37.000 de concurenţi. După ce i-a făcut să plângă până şi pe membrii juriului, acum Petruţa aşteaptă semifinala. Până acum câteva zile, însă, era o anonimă: a venit în Germania acum un an jumătate, după soţul ei. A făcut Sociologie şi Muzică, a fost eleva lui Gheorghe Zamfir şi s-a înscris în concurs întâmplător, după ce a văzut pe postul TV nemţesc, RTL, o reclamă. Dacă va câştiga cei 100.000 de euro, Petruţa a povestit ziarului Gândul că ar vrea să-i folosească pentru a ajuta copiii bolnavi şi săraci, precum şi pe sora sa, suferindă de schizofrenie. Citeşte în pagina doi două poveşti impresionante despre dorinţa de a reuşi.

Petruţa, eleva lui Zamfir

Când a început Petruţa să cânte la nai, nemţii din public au început să plângă. "The Lonely Shepherd" i-a emoţionat de la primele acorduri. O tânără din juriu, deşi obişnuită cu emoţiile, abia îşi înghiţea lacrimile. S-a întâmplat la concursul TV "Germania caută talente", când sibianca Petruţa Cecilia Kupper a devenit vedetă în câteva minute. A fost aleasă dintre 37.000 de concurenţi, împreună cu alţi 170-200 de oameni. Până în seara aceea, a fost o anonimă aterizată în Germania acum un an şi jumătate. Acum o aşteaptă semifinala, unde va concura cu vreo 30 de alţi tineri talentaţi, fiecare în domeniul lui: unul la echilibristică, altul la operă, altul la dans. Acum, peste 7 milioane de nemţi aşteaptă rezultatul, cu sufletul la gură, plus românii de acasă. Anul trecut a câştigat concursul un "artist" cu mult şarm, care cânta cu muzicuţa pe stradă.

Premiul cel mare, 100.000 de euro

Dacă n-ar fi fost eleva lui Gheorghe Zamfir, Petruţa n-ar fi ajuns aici. "Ne spunea la cursuri că toţi suntem capabili şi că toţi cei care învaţă de la dânsul reuşesc. Cu acest gând m-am înscris în concurs, în urma unui anunţ. În sinea mea ştiam că, mai devreme sau mai târziu, tot voi reuşi", a declarat Petruţa pentru ziarul Gândul. În România a făcut Sociologia şi Universitatea de Muzică, a predat muzica o jumătate de an, s-a căsătorit cu un neamţ, au făcut o fetiţă şi, acum un an şi jumătate, s-au mutat cu toţii în Germania. Acum, Petruţa e casnică, iar soţul lucrează în marketing. Se trage dintr-o familie modestă: tatăl şi-a părăsit familia, iar mama a rămas să o îngrijească singură pe Petruţa şi pe sora ei de 30 de ani, bolnavă de schizofrenie.

"Miza concursului este 100.000 de euro, un contract cu casa de discuri Sony. Banii aceştia aş vrea să îi folosesc pentru a ajuta copiii bolnavi şi săraci, precum şi pe sora mea cu handicap. Fiindcă eu ştiu cum este să trăieşti cu lipsuri. De pildă, am văzut că în Germania există locuri unde copiii cu handicap vin şi socializează ori fac ceva util lor. În fiecare dimineaţă la ora opt îi văd pe fereastră cum pleacă să se întâlnească, exact ca şi cum ar merge la lucru. În România nu există aşa ceva. M-am gândit că poate şi soră-mii i-ar fi bine să aibă o astfel de activitate", ne-a mai spus Petruţa.


"Venea cu rucsacul în spinare, pe autobuz, ca să înveţe"

"Petruţa a fost o studentă silitoare şi ambiţioasă", ne-a declarat maestrul Gheorge Zamfir. "Venea cu rucsacul în spinare, pe autobuz, doar ca să înveţe. Înainte de studiile muzicale, fata a făcut pregătire cu maestrul, un an şi jumătate. "Am luat-o de la zero, i-am schimbat instrumentul, am învăţat-o să respire, i-am schimbat stilul", a mai spus Gheorghe Zamfir. Regretul lui? Acela că Petruţa nu a cunoscut succesul în România. Cu regret ne-a mai spus că, din păcate, soarta ei este aceeaşi ca a altor zeci de muzicieni care devin cunoscuţi în străinătate.

"Eu nu m-am lansat în afară?", se întreabă retoric. "Cine m-a făcut vedetă? Franţa! În România nu mi s-a dat nicio şansă. Mi-am adorat studenţii şi ţinem permanent legătura", spune naistul, enumerându-şi elevii favoriţi - Victoria Ruxandra Rizea, Gina Tănase, Marius Iordan, Radu Nechifor ("Cântă în Elveţia"), Flavius Firică, Alexandru Pal (" e dirijor"), Cosmin Bădiţă, Geanina Dumitru, Roxana Zotescu. Cu toţii au terminat Conservatorul şi clasa de Instrumente de suflat cu nota zece. "Acum, majoritatea sunt profesori şi trăiesc dintr-un salariu de cinci - şase milioane de lei, maximum zece. Uneori sunt invitaţi la câte un concert în ţară şi primesc 2 - 3 milioane, sau la o nuntă, ori la un botez. Ce să faci cu 70 de euro? Oamenii ăştia - Gina, Ruxandra, Pal, Flavius - cântă la restaurante ca să poată trăi", adaugă maestrul Zamfir. În afară, un naist primeşte între 400 şi 500 de euro pentru un singur concert.

Jumătate de milion de euro, promovarea Lindei Teodosiu

Şi Linda Teodosiu a dat pe spate publicul german, după ce acum doi ani a câştigat un contract pe trei ani cu Sony, în valoare de 100.000 de euro, la concursul "Germania caută un superstar". Are 18 ani, s-a născut în Germania şi este fiica saxofonistului Flavius Teodosiu. Susţine câte opt concerte pe lună. Acum o adoră puştii de 12 ani, dar şi tinerii de la 20 de ani în sus. "În România ar fi fost aproape imposibil să aibă acest aplomb; acolo, Sony are numai un agent. Aici, Sony a investit aproape jumătate de milion de euro numai în promovarea Lindei - videoclipuri, show-uri, publicitate sau prezentarea albumului. În România, probabil că nimeni nu ar fi investit în promovare peste 100.000 de euro. În această industie promovarea este vitală; poţi să fii un geniu, dacă nu te ştie lumea, degeaba. Acum, Linda a devenit cumva şi un copil al postului RTL, cel care a prezentat şi concursul", ne-a declarat tatăl, Flavius Teodosiu.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu