29 decembrie 2009

Doina si Ion Aldea Teodorovici - Noaptea marii betii


Pasi, de osti frinte prin oras,
Sunt pline de-un intuneric glas,
Si de-un refren sinucigas,
Si in noaptea asta de faclii,
Ne vom uri, ne vom iubi,
Si vom preface noaptea-n zi.
Hai, cetatea nu mai are rai,
Stai, iubirea nu mai are grai, n-are grai,
Eu, abia incap de dorul meu,
Mi-e deznadejde si mi-e greu,
Mi-e foarte greu, mi-e greu.

R: Haide, haide, ce-o fi o fi,
Sa prefacem noaptea in zi,
Asta-i noaptea marii betii,
A marii betii, si fie ce-o fi. (bis refren)

Hei, barbate cauta femei,
In porti se-nvart deodata chei,
Toporul lui taie miei,
Noi, ne cautam plingind prin ploi,
Potopul zilei de apoi,
E cartalat din doi in doi.
Hai, turnirul nu mai are cai,
Stai, la mine-n sange hai si stai, hai si stai.
Tu, mai joaca ultimul actor,
Tu nu esti eu, eu nu sunt tu,
Eu nu sunt tu, sunt tu.

R: Haide, haide, ce-o fi o fi,
Sa prefacem noaptea in zi,
Asta-i noaptea marii betii,
A marii betii, si fie ce-o fi. 4 x refren)

27 decembrie 2009

Trece şi anul ăsta.

iartă
iubeşte
zâmbeşte
exprimă-te
relaxează-te
ajută un bătrân
acceptă un compliment
ascultă-ţi prietenii
reia un proiect abandonat
fii înţelegător cu tine şi cu alţii
uită-te la albumul cu fotografii
pictează un tablou. ascultă tăcerea
aminteşte-ţi întotdeauna că nu eşti singur
spune-le celor dragi cât de mult îi iubeşti
imaginează-ţi că astăzi nu ai nicio grijă
joacă-te cu un copil. citeşte o carte bună
alege-ţi o stea de pe cer. fii copil încă o dată
sună-ţi prietenii cu care n-ai vorbit de mult
dă-ţi voie să mai şi greşeşti. lasă-i pe alţii să te ajute
renunţă la ce nu-ţi place. îndeplineşte-ţi promisiunile
închideţi ochii şi imaginează-ţi că eşti pe o plajă tropicală
priveşte atent o floare. cumpără-ţi ceva ce îţi doreşti de mult
speră că ceea ce-ţi doreşti se va îndeplini. ajută-i pe alţii
respiră profund
fă-ţi un cadou
iubeşte!

24 decembrie 2009

A trecut un an de cand am facut poza asta :P



O fi fost vreo blonda p-acolo sau vreo satena dupa vorba cuiva.

22 decembrie 2009

E trist..insa are mare dreptate!

Desi nu urmaresc OTV, aseara m-a luat valul cu imaginile de la 'Revolutie' si am dat peste un revolutionar care are cea mai mare dreptate, fiind un exemplu acolo a peste 15 milioane de romani. Incepand cu primul filmulet din minutul 8:18 + al 2lea. Uitati cea iesit:

Minutul 08:22:


Sergiu Nicolaescu: Voi ati influentat tot ce-a ramas, si e dramatic sa vorbim acum , cu parere de rau pentru ca-mi dau seama ca cu acest lucru ati macinat-o voi in sufletul vostru 20 de ani…

Un revolutinar( imi pare rau ca nu am retinut numele): Cum sa nu macine domne un copil de 24 de ani condamnat la moarte, care nici la ora asta nu stie cine a facut lucru asta? La 24 de ani domnu Sergiu Nicolaescu stateam si plangeam in penitenciarul Jilava si stateam in dreptul geamului si spuneam “am fetita de 6 luni, o rog sa se razbune”. Si eu nu stiu nici acum cine au fost acei calai care ne-au batut, la 24 de ani, in ’80 am fost campion national de lupte Greco, stiti cata bataie am luat domnu Sergiu Nicolaescu? Am avut 60 de zile de spitalizare domnu Sergiu Nicolaescu, ca sportiv de performanta, pai cum sa indur eu? Cat sa indur? Si ca pe langa mine a trecut glontul milimetric si n-am murit? Cum se invarte? Scuzati-ma mi se zbarleste si parul in cap, cei care au murit, tinerii aia acolo, trebuia sa fiu si eu printre ei… Asta e datoria mea morala, m-a lasat Dumnezeu in viata sa…


Acelasi revolutionar: Nu am zis neaparat sa torn in fata presei sau in televiziunii,dar de 20 de ani ne chinuim sa aflam adevarul: CINE M-A BATUT? Cu ce sunt mai presus acesti parnesimtit de parlamentari care dorm acolo in parlamentul Romaniei decat mine, domnu’ Sergiu Nicolaescu? Ca eu de 20 de ani am pe cartea de munca “educ copiii”, cu ce sunt mai presus aia care sa aibe miliarde si eu sa nu fiu in stare sa cresc 2 copii? Fimea e la facultate si fimio e triplu campion national, nu am ce sa-i pun acolo pe masa acuma domnu’ Sergiu Nicolaescu. Spuneti ca n-am de ce sa vorbesc in fata televiziunii? Nu mai resist. Am 44 de ani, am avut posibilitatea sa am comotie cerebral de nu stiu de cate ori, daca nu faceam arte martiale eram mort la ora asta domnu’ Sergiu Nicolaescu, si ca mine au fost o gramada de tineri care au murit, si stau acolo si nu pot sa faca nimic, vad nesimtirea oamenilor...


Sergiu Nicolaescu: Dar asta exista in societatea noastra, societatea romaneasca…


Acelasi revolutionar: Domnu’ Sergiu Nicolaescu, ati fost parlamentar in parlamentul romaniei, avem 7 banci devalizare acuma, 7 banci devalizate, unde sunt banii astia? … unde sunt banii? De ce suntem o tara fara bani domnu’? N-avem ce manca acuma, de ce domne am vandut toata industria, toata agricultura...


Sergiu Nicolaescu: un million de masini in Bucuresti...


Acelasi revolutionar: am distrus toata agricultura domnu’ Sergiu Nicolaescu, am distrus invatamantul. Uitativa, profesorii nu mai au nicio autoritate in fata elevilor, de ce a trebuit sa ajungem la injosirea poporului roman si denigrarea romanului in general? De ce domne trebuie sa facem asa ceva? Sa stam cu nesimtire sa-I vedem cum dorm in Parlamentul Romaniei, se scobesc in nas in Parlametul Romaniei sau cum isi fac afaceri intre ei? Cat credeti ca mai rabda poporul asta? va intreb ca reprezentant in Parlament acolo, cum nu le e rusine nesimtitilor cand copii lor dorm pe doldora de dolari? Copiii nostrii n-au ce manca? CUM, CAT SA MAI RABDAM domnu’ Sergiu Nicolaescu? Va arat cartea de munca, mi-am vazut de treaba mea 20 de ani, ca revolutionar, nu mi-am facut o meserie din asta, cat sa mai rabdam, cu cine sa mai stam de vorba domnu’ Sergiu Nicolaescu? Ne-am saturat … eram copil si credeti-ma traiesc traumele astea zi si noapte de 20 de ani ma chinuie gandul ca mor si eu cum a murit Rebeca, cum a murit Dan Iosif, cum a murit Cercel. 9000 din randul revolutionarilor au fost omorati si unii au murit de moartea din cauza traumelor, unii au fost omorati si executati domnu’ Sergiu Nicolaescu, Credeti romani, avem revolutionari si poate oricine sa spuna de aici, eu am curajul s-o spun: DA! Colegi de ai mei executati. Rebeca a fost radiata, chemata si radiata, cand a murit saraca a explodat. CAT SA MAI REZISTAM? Cu cine sa mai stam de vorba daca ei nu vor sa ne dea un raspuns clar? NU MIE, ROMANILOR, PARINTILOR care si-au trimis copii sa apere tara si i-au omorat.


Sergiu Nicolaescu: Sa dea Dumnezeu acuma sa-ti gasesti aceasta liniste, pentru ca s-a schimbat, ilici s-a schimbat… Vedeti de treaba …


Acelasi revolutinar : sa-mi vad de treaba …


20 decembrie 2009

Sa ne reamintim...

A fost, a fost , a fost,  evident, o lovitura de stat. Nu concep ca acest ilici sa vina sa comemoreze oamenii care au murit pentru noi, pentru un viitor mai bun. Toti sarbatoresc caderea comunismului, se pare ca noi tindem, fix de 20 de ani, s-o comemoram... sunt 20 de ani de la revolutia din decembrie 1989... care a avut rasunet doar prin faptul ca a fost ucis ceausescu... dar structurile bandite comuniste isi fac in continuare treaba ...

Nu inteleg cum, soldatii de atunci si-ai incalcat juramantul care l-au depus, sa intoarca armele contra propriei tari in care au crescut alaturi!

Nicolae Iorga spunea: "Un fapt e numai atunci ISTORIE cand niciuna din radacinile lui nu mai atinge prezentul" si se pare ca are dreptate ...

Un ziar din 2004...

DECEMBRIE 1989 ROMANIA DIN CERURI

Harta durerii redesenata

Romania din ceruri nu e doar o simpla insusire de nume si de date. Citita printre randuri, e Povestea Revolutiei din Decembrie '89. Intreaga, pana la ultima lacrima. Stiati ca cel mai tanar erou martir avea doar o luna ?~ Il cheama Andronic Vladimir si a murit impuscat in cap, in timp ce dormea in patutul lui. Multora, moartea ;e-a intrat pe geam sau le-a dat intalnire pe strada. Pentru ca atunci s-a murit si din prea mult curaj dar, mai ales, din intamplare. Numarul celor care fost impuscati premeditat la mitingurile de protest din 17-22 Decembrie nu depaseste 200. Ceilalti ... Aufost loviti de gloantele ratacite in dreptul ferestrei, in fata televizorului sau pe balcon. Au fost impuscati, la gramada, copii, batrani sau femei care se intorcea de la serviciu ssau mergeau in piata. Moartea lor nu e mai putin tragica. Caci inainte ca statul sa puna pe ei armura de "erou martir", ei nu aveau decat sfanta 'calitate' de mama, tata, frate... Printre multele legende care s-au scris despre evenimentele din '89, "Romania din Ceruri" este harta exacta a celor mai dramatice momente de atunci. Revolutia romana nu a fost nici eroica, nici a tinerilor Cimitirele eroilor sunt pline insa de tineri, cei mai multi dintre ei soldati in termen, ucisi nu in timpul cuceririi unor redute, ci din grave erori ale superiorilor lor.. Fiecaruia dintre cei care au murit atunci ii datoram viata. Au plecat in locul nostru, pentru caau fost acolo, la intalnirea cu moartea. Iar astazi, pe umerii lor se sprijina pasii nostri. " Romaniei din Ceruri" ii datoram Romania de pe pamant ...

Ne-am inrolat in aceasta misiune acum doua luni. Avem in suflete sute de imagini ale suferintei. Si-am compus, aproape pe intreaga harta "Romaniei din Ceruri".

Kilometrul zero al expeditiei noastre a fost baza de date a Secretariatului De Stat pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR). Asa cum apare ea pe pagina de internet, caci pentru mai multe informatii ar trebui sa facem, probabil, inca o revolutie...

Statul-Ingropatul
Eroi martiri care se bat pe acelasi numar de certificat, nume gresite, date de nastere puse de-a-ndoaselea sunt cateva din greselile pe care le-am gasit in baza de date a SSPR. Am mers la secretarul de stat dupa o luna de zile, timp in care am asteptat un raspuns la un fax prin care ceream ajutorul. Mesajul ca "vrem sa ii readucem in memoria romanilor pe cei care si-au dat viata in decembrie '89" nu a impresionat nici un cap coafat de la SSPR. "Veti ajunge deputat?", e una din putinele intrebari care au placut presedintelui SSPR, Emil Cutean. Ne-a raspuns zambind: "Nu stiu exact, se prea poate". Cutean a chemat din biroul lui o doamna directoare. I-am spus de ce-am avea nevoie. Fiecare rugaminte a noastra o deranja evident pe cea care mai avea putin si batea din picior in fata sefului. N-am mai primit vreaun raspuns, nici pana in ziua de astazi. "Romania din Ceruri" a fost ingropada de ROmania din Guvern. (Alex Nedea)

PASI. Cu baza de date, publica, incompleta si eronata a SSPR, am plecat in cautarea asociatiilor de revolutionari din tara. La cateva am gasit ajutor, la altele, injuraturi..

ASOCIATII DE EROI Indemersul nostru jurnalistic ne-am lovit de problema asociatiilor de eroi martiri. Cel mai elocvent exemplu este judetul Valcea, unde, preocupat de campania electorala a unui partid care a pierdut alegerile, presedintele Gheorghe Prala ne-a amanat timp de o luna, depe o zi pe alta. A scapat de stresul jurnalistilor cu un "Du-te-n mortii ma-tii!". In Vaslui, presedintele asociatiei nu a vrut sa ne ajute decat dupa ce l-am sunat pe prefect, care l-a convins ca nu este ata mare deranjul sa se uite peste niste dosare.
Bazele de date din majoritatea judetelor sunt incomplete sau, di mai mult, incorecte, neactualizare de ani de zile, dovada ca asociatiile functioneaza mai mult pe hartie decat in timp real... (Ioana Moldoveanu)

TELEFOANE. Dupa ce am stors de informatii stafiditele ascotiatii, am inceput sa dam telefoane, in cautarea urmasilor celor decedati.

ALO, SUNT DE LA JURNALU'! "Saru'mana! Ce spuneti?! Saru'mana zic!!! E greseala, dom'le!" Trosc! Echipa Jurnalul a dat cateva mii de telefoane pentru a documenta aceasta editie de colectie. Rudele mortilor au plans in hohote, altelea au ras la fel ( nu este o exagerare), au injurat cu pofta Guvernul, Armata, Securitatea si pe noi o singura data. Gasirea urmasilor unuia pe care il chema Gheorghe si locuia in Romania a fost o provocare. La un moment dat glumeam intre noi ca rudele eroilor isi schimba numele, domiciliul sau recurg chiar la operatii estetice numa ca sa ne faca noua in ciuda. Am ajuns pana la punctul in care am sunat la un liceu pentru a gasi o eleva, ipotetica nepoata a unuia dintre eroi. Contrat asteptarilor, am gasit oameni atat de amabili, care, desi nu aveau nici o legatura cu rudele decedatilor, au acceptat sa faca investigatii pe cont propriu pentru a ne ajuta, pe banii si timpul lor. Si asta in urma unui simplu telefon. Iubesc Romania. (Vladimir Ioan)

RADIOGRADIA DURERII
In judetele la care am avut doar o lista cu numele eroilor martiri, fara alte amanunte, nu ne-a ramas decat sa o luam la pas spre locul cu pricina. Am cerut ajutorul asociatiilor de revolutionari, primariilor, asociatiilor de locatari si am incropit o harta cu adresele urmasilor.

PARINTI PLANGAND. la multe dintre adresele indicate nu am gasit nici urma de familii de revolutionari. Multi se mutasera intre timp. Altii se stinsesera din viata. Asta s-a intamplat cu judetul Buzau. In patru zile am cautat 50 de familii. Porneam dimineata si timp de 15 ore pe zi bateam la usi. unii ne deschideau cu teama. Tineau usa intredeschisa, ne intrebau suspiciosi ce vrem, caci nimeni nu s-a mai interesat de ei. Altii ne primeau in case bucurosi ca se va scrie ceva de eroul lor. Isi notau pe bucati de servetele si in agende ziua cand va aparea suplimentul despre eroi al Jurnalului. Am batut si satele din judet pentru a ajunge la cate o cruce ratacita la margine de drum. Prima mama care ne-a deschis a izbucnit puternic in plans. Au urmat apoi alti parinti, alte lacrimi... iar noi am fost o echipa ingrata, care cerea niste date. Ei tineau sa ne vorbeasca despre durere. (Laura Toma)

SCRISORILE. Unde nu am putut ajunde noi, am rugat familiile sa ne trimita scrisori... Iar timp de cateva saptamani ne-au sosit plicuri din toata tara. Au fost si situatii in care nu am putut lua legatura direct cu parintii sau rudele, deoarece locuiesc in zone unde nu au telefon. Inaceste cazuri, am apelat la ajutorul primarilor. Acestia si-au facut timp pentru a se duce in sate, sa stea de vorba cu familiile, sa ia fotografii, sa le puna apoi intr-un plic si sa ni le trimita, Am asteptat cu nerabdare fiecare dintre aceste scrisori. Toti cei carora le-am cerut o poza ne-au trimis-o. Le multumim ca au avut incredere in noi, ca au inteles gestul nostru. In multe scrisori, am gasit "biletele" in care oamenii ne multumeau ca "ne gandim la cei care au murit in '89". (Mira Muntean)

FOTOGRAFIILE. multe dintre chipurile "Romaniei din Ceruri" sunt ultimele fotografii pe care le mai au familiile lor. Intr-un sat, o batrana si-a fotografiat tabloul fiului, prins intre stergare, pe perete, si ne-a trimis poza asa.. Imaginile altor eroi le-am luat din cimitire, depe cruci. Am gasit unele dintre poze si in brosurile si cartile dedicate momentului 1989. Nu am reusit, din pacate, saadunam fotografiile tuturor. Unora nu le-am gasit urmasii, care au murit sau au plecat din tara. La altii, rudele nu au dorit sa ne dea fotografiile, spunand ca imaginea din ziar le-ar aminti de cell mort si i-ar face sa sufere iarasi. (Irina Munteanu)

LINIA SCURTA DE FINAL.
In documentarea acestei editii de colctie am folosit informatiile culese de pe site-ul SSPR, din Raportul Parchetului Militar asupra Evenimentelor din Decembrie 1989 si din arhivele asociatiilor de revolutionari din tara. Unele cazuri au fost completate cu date preluate din cartile editate de-a lungul timpului pe aceasta tema. Alte informatii au fost preluate din lucrarea " Album al eroilor", semnata de Cicerone Ionitiu si redactata in strainatate, in 1998.

MULTUMIRI SI SCUZE.
Se cuvine sa aducem multumiri tuturor celor care ne-au ajutat in demersul nostru jurnalistic: putinelor asociatii de eroi martiri care-si merita denumirea, familiilor celor decedati, rudelor indepartate, oamenilor care, desi straini de ei si de noi, ne-auacordat tot sprijinul. "Romania din Ceruri" exista si datorita lor. In acelasi timp, trebuie sa ne cerem iertare pentru eventualele nume care aufost omise depe lista si pentru toate aceste greseli care s-au strecurat in text...

UN TERMEN PREA APROPIAT.
Luna aceasta (Decembrie 2004) se vor implini 15 ani de la evenimentele din 1989. Tot 15 ani este si termenul de prescriptie pentru infractiunea de "omor deosebit de grav". Asta inseamna ca cei vinovati, care nu au fost inca deferiti justitiei, vor scapa de inchisoare. La Sectia Parchetelor Militare, mai sunt inca in cercetare 45 de dosare privind omoruri petrecute in Decembrie 1989. Ele vor fi inchise. Numarul mare de cazuri cu"autor necunosct", pedepsele date cu suspendare, gratierile prezidentiale acordate unor purtatori de stele mari pe epoleti ne duc la o singura concluzie: pentru moartea violenta a peste 1000 de persoane nu a platit, in mom concret, nimeni. Au fost condamnati cativa rataciti care fie au facut recurs si au castigat, fie s-au eliberat pe caz de boala. (Toma Roman Jr.)

ARDEREA MORTILOR.
In seara zilei de 18 Decembrie 1989, 43 de cadavre din morga Spitalului Judetean dau fost urcate, in saci de plastic, intr-o izoterma, Pentru a impiedica bolnavii si personalul spitalului sa asiste la acest lugubru spectacol, luminile din curte au fost stinse, iar la ferestrele saloanelor au fost puse paturi. Cu tot efortul criminalilor, a doua zi Timisoara a aflat de frutul cadavrelor. cele 40 de cadavre au fost arse la Crematoriul "Cenusa" din Bucuresti in noaptea de 19 spre 20 decembrie. dimineata,cenusa lor a fost incarcata in patru pubele si transportata pe raza comunei Popesti-Leordeni, unde a fost aruncata intr-o gura de canal.

MIREASA DE 10 ANI.
"Pe 17 decembrie '89, familia Tako iesise in oras, sa vada miracolul revolutiei. Mama si cele doua fete au fost lovite, pe Calea Lipovei, de o rafala de gloante. Femeia a fost impuscata in picioare, Danka-fata cea mare in umar, iar Gabi-mezina, in coapsa. Internata la Spitalul de Copii, fetita de numai 10 ani a decedat pe 19 decembrie, la orele 6:30. Avea parul castaniu, ochii caprui. Abia pe 25 decembrie a fost inmormantata crestineste. Atunci a ajuns sotia mea sa-si vada fetita, pentru prima data duminica-seara: o imbrcasem, dupa cum ceruse chiar ea, in alb, iar pe cap ii pusesem coronita"(*)

PRIMA VICTIMA.
"Prima victima a Revolutiei, primul decedat, a ajuns la noi pe la ora 14:30, isi aminteste Florica Curpas, asistenta medicala la Spitalul Judetean Timisoara. E vorba de o femeie calcata, facuta zom de o amfibie in fata Casei Tineretului. Salvarea noastra tocmai pleca in oras, de acolo a fost intoarsa, a revenit cu ea. Cred ca iesise in strada intamplator, sub palton avea un capot. Am gasit o legatura de chei, acte nu. Oameni impuscati au inceput sa apara in jurul oreo 16. Primii aveau rani in picioare... Dupa ce a inceput sa se insereze, partile ranite erau coapsele, abdomenul, pieptul, capul..."(*)

(*) - text preluat din cadrea "Reportaj cu sufletul la gura" - Titus Suciu, Editura FACLA, 1990.

DESPARTITI DE MOARTE
"Mariana si Margareta au cazut ca secerate, spune sora celor doua, Caceu Mihaela. Eu... Eu n-am stiut ce sa fac, am cazut si eu langa ele, strigand dupa ajutor. M-auu ajutat niste tineri. Prima data am urcat-o in masina pe Mariana, dupa aceea, cu o alta masina, am trimis-o la spital pe Margareta. Margareta a murit pe loc. Fusese lovita in cap, ca si mariana. Dupa ce am ramas singura, m-am trezit cu basca Margaretei in mana; pe ea am gasit un orificiu mic si cateva puncte albe, particule de creier..." (*)

DRUMURI LA MORGA
"Luni dimineata (n.r.-18 Decembrie) am plecat la spital, cu poza si cu buletinul baiatului, isi aminteste mama lui Tasala Remus. Am reusit sa intru si sa ma intalnesc cu brancardierul Ciuprina Alexandru, care era prieten cu Remus si care mi-a zis ca seara trecuta l-a gasit mort pe Remus, ipuscat in cap si cu ochii larg deschisi. Abia vineri, la pranz, l-am adus acasa pe Remus, iar sambata in 23 Decembrie, l-am inmormantat. In timpul slujbei se tragea in jurul cimitirului. In februarie 1990, am aflat ca a fost omorat brancardierul Ciuprina Alexandru, care-l ascunsese pe Remus sa nu fie tranportat la crematoriul din Bucuresti" (*)

Techno Jeep

15 decembrie 2009

Regele ceterasilor s-a suit la rai - Ionu lu' Grigore zis PAGANINI


A fost cel mai mare maestru taran al viorii. Daruit cu geniu de Dumnezeu, a purtat spre triumf numele Maramuresului si-al Romaniei pe intregul pamant. Cetera lui va canta totdeauna in sufletul celor care l-au cunoscut


La patruzeci de zile dupa ce a inchis ochii, sufletul lui Ion Covaci, zis Paganini, s-a ridicat la ceruri, pana in fata tronului dumnezeiesc, ca sa cante si acolo, cu vioara sa fermecata, horile morosenesti. Pentru oamenii din satul lui, Salistea de Sus, a fost un gospodar cu suflet bun si curat, care stia a zice in cetera ca nimeni altul. Pentru publicul din Bucuresti si din strainatate, a fost un virtuoz al viorii care se putea lua la intrecere cu orice mare artist al arcusului. Fara scoala, fara studii de muzica, s-a impus prin talentul lui urias, pus in leagan de ursitoare. Si mai avea ceva ceterasul cel mandru, cu camesi de canepa albe,impodobite la maneci cu ciucuri tricolori: o patima uriasa de a canta, de a-si lasa capul cu gingasie peste vioara, lasand sa zboare arcusul pe corzi. Dar Ionu lu' Grigore a murit fara veste, cu vioara in brate, ca sa cante cu ea si pe drumul spre rai. Il plangem, laolalta, toti cei care i-am ascultat muzica, dar ne si consideram norocosi ca l-am cunoscut aievea, in toata magnifica lui stralucire: un taran cu geniu, daruit de Dumnezeu cu harul cantarii si cu puterea de-ai face pe oameni mai fericiti.
Speranta Radulescu,
etnomuzicolog la Muzeul Taranului Roman:
"A fost un om minunat"

- In calitatea dvs. de specialist al muzicii traditionale, l-ati cunoscut bine pe Ion Covaci, zis Ionu lu' Grigore zis Paganini. Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le pastrati despre el?
Regele ceterasilor s-a suit la rai - Ionu lu' Grigore zis PAGANINI

- L-am cunoscut prin intermediul lui Ioan Pop, conducatorul grupului "Iza" din Hotenii Maramuresului, pe la mijlocul anilor '90 si, la fiecare intalnire pe care am avut-o de atunci, Paganini reusea sa ma impresioneze. Momente minunate am trait si intr-o seara absolut fulminanta, la o serbare de Craciun a revistei "Formula AS", din anul 2002, cand Paganini a cantat pe-ntrecute cu violonistul de renume international Sherban Lupu, profesor la Universitatea Illinois, din Chicago. Apoi ne-am reintalnit la jocul la sura, din vara anului urmator, cand Paganini canta cu acelasi mare violonist din America in chioscul pentru ceterasi, iar de jur-imprejur stateau satenii din Hoteni. In timpul cantarii, acestia au inceput sa joace: eu il prevenisem pe Sherban Lupu ca oamenii ar putea avea aceasta reactie pentru ca, pentru ei, o cantare e reusita daca te face sa lasi orice si sa intri-n dant. Am fost impreuna si in turneul pe care l-am facut cu el si cu grupul "Iza", in anul 2007, la Luxembourg, cand acest oras a fost desemnat, ca si Sibiul, Capitala Culturala Europeana. Cand lua cetera si-ncepea a canta, Paganini se investea cu atata daruire in cantec, pana la paroxism, incat ma speria. Ma temeam sa nu pateasca ceva, chiar in timpul spectacolului. Inima lui era fragila, fusese, dupa cate stiu, dus la doctor si supravegheat chiar de regizorul de la Cluj, Mihai Maniutiu, care colaborase cu el intr-un spectacol de-al sau. Dar Paganini nu se cruta. Era un om extrem de inimos, care intelegea sa contribuie la reusita unui concert. Mai mult decat colegii lui de echipa mai tineri ca el, tropotea pe scena, canta cu glasul, zicea strigaturi, canta cu vioara pe dupa gat, pe spate, infigea arcusul intre corzi si apoi o invartea deasupra capului, ca pe un steag victorios, avea tot felul de "jonglerii" muzicale care, dincolo de maiestria lui, aduceau publicul la delir. Cu prilejul unor inregistrari pe care le-am facut pentru un foarte frumos disc care se numeste "Muzica romaneasca, evreiasca si ucraineana din Maramures", s-a luat la intrecere cu violonistii mai tineri din grup si mi-a parut, iarasi, cel mai bun: poate ca arcusul lui era mai slab, mai putin energetic decat al unuia tanar, dar pasiunea, investitia de suflet pe care o punea intr-o cantare erau cu totul iesite din comun si trecea peste orice "defectiune tehnica" sau neajuns al interpretarii.
Regele ceterasilor s-a suit la rai - Ionu lu' Grigore zis PAGANINI

Cu un alt gigant al muzicii populare: Nicolae Pitis

A fost la Expozitia Mondiala de la Hanovra, unde a stat sase saptamani la pavilionul Romaniei, iar nemtii de-acolo, incercandu-i maiestria de a putea canta chiar si pe o singura coarda, l-au poreclit "Paganini". Era deosebit de atent in felul in care arata cand urca pe scena, cu camasa alba ca zapada, scrobit de nevasta lui cea iubitoare, mereu punctual, zambitor si modest. Fara a se lauda sau a se pune dinaintea altora, Paganini a fost un om minunat, un caracter inalt. A fost in casa mea, unde am improvizat un studio de repetitii si de inregistrari pentru Sherban Lupu, in care el s-a intalnit cu cei mai buni ceterasi din toate zonele folclorice ale tarii, pentru a inregistra un disc dedicat artei lautaresti. Sherban Lupu invatase dupa note piese populare si le perfectionase cu sprijinul ceterasilor localnici. Dintre toti, cu Paganini in mod special, crease o relatie adorabila: Paganini se uita la Sherban Lupu ca la a opta minune a lumii, i se pareau extraordinare ingrijirea, acuratetea exceptionala, virtuozitatea cu care canta, dar nu se purta cu maestrul ca un om lingusitor, ci ca un admirator sincer si prietenos. La randul sau, Sherban Lupu a stiut sa-i intoarca sentimentele, aratandu-se de fiecare data uimit de acrobatiile muzicale ale lui Paganini.
Regele ceterasilor s-a suit la rai - Ionu lu' Grigore zis PAGANINI

Cu Sherban Lupu, la Craciunul Formulei AS

L-am vizitat si eu la el acasa, avea o gospodarie tare bine tocmita, era un om harnic, muncea mult in ograda si la camp, in pofida faptului ca era solicitat la nunti ori la tot felul de petreceri. Pierderea noastra, ca specialisti in muzica veche, e foarte mare prin disparitia lui, ca si a altora, traitori in spiritul culturii traditionale, care acum se prabuseste. Sub raport uman, am pierdut un prieten bun si cald, pe care-l pretuiam si-l simpatizam enorm. Comunitatile traditionale de pe Iza il regreta ca pe unul de-al lor, care stia bine horile, pentru ca un ceteras, cum zice o vorba din partea locului, "strange satul ori il risipeste". Paganini era o prezenta vie, cuceritoare, era un om care se investea emotional, neprecupetit in orice: intr-o intalnire, intr-o relatie, in cantare. Asta era marca lui, asa era el, si era, de buna seama, o problema de temperament, dar si de bun simt taranesc. Era ceva foarte frumos pentru ca, de obicei, transilvanenii sunt mai rezervati. Feciorii lui vor continua munca tatalui lor, si multi ceterasi din partea locului l-au vazut si au avut ce invata de la el, asa incat modul lui de a canta se va mai perpetua. O vreme - cat de lunga? - mi-e imposibil sa va spun.

GRIGORE LESE

"De asta i-a cedat inima: din prea multa dragoste de cantat"

- In emisiunea dumneavoastra "La portile ceriului", realizata pe TVR Cultural, ati dedicat un episod intreg numai lui Paganini, iar in cadrul intalnirilor "Ultimii rapsozi", pe care le-ati coordonat la Institutul Cultural Roman, i-ati prilejuit ceterasului din Maramures mai multe intalniri cu publicul bucurestean, dintre care una, de Craciunul trecut, chiar la Ateneul Roman. Stiu ca v-ati atasat de el, si dintre toti prietenii pe care-i avea la Bucuresti, sunteti singurul care a mers la Saliste, ca sa-l petreceti de-acasa si pana la locul de odihna din cimitir. Cum ati descoperit o asemenea comoara de spirit autentic, domnule Lese, si ce simtiti acum, ca am pierdut-o?
Regele ceterasilor s-a suit la rai - Ionu lu' Grigore zis PAGANINI


- Auzisem de ceterasul acesta vestit, dar nu-l cunoscusem inca. Am intrebat redactorii de la "Formula AS", care ajunsesera inaintea mea la el, unde-l gasesc si de ce-i asa de minune-n lume. Eram la sfarsitul unei calatorii de documentare in Maramures pentru emisiunea mea, cand am batut, pe la zece ceasuri din noapte, la poarta sa. Mi-a deschis nevasta lui, el deja adormise, dar s-a trezit imediat: ochii i-au sclipit ca de-o bucurie mare, si-a luat cetera de pe dulap si-a-nceput a canta. Fara sa-l roage cineva. Tot intruna! Nu oricine are dragul asta si forta asta de-a canta. Si nu toata lumea intelege arderea asta, mistuirea asta pentru cantec. De asta inima sa a cedat: din prea multa dragoste. Dragoste de cantec, dragoste de oameni. Sa cante era felul sau de-a fi. Nu putea sa stea prea mult fara cetera. Si cand cobora de pe scena, se tragea intr-o parte, in culise, si-ncepea incetisor sa traga cu arcusul pe corzi. Imediat, lumea se aduna in jurul sau, ca la urs. Paganini nu-si facea calcule economice, el nu canta ca sa castige. Canta de drag! Si omul il rasplatea, dupa inima sa! Paganini stia bine o lectie simpla de viata: ca trebuie sa te daruiesti neconditionat, fara sa astepti rasplata. Ca nu oprim noi lumea asta din mersul ei! Se gata o haina, ca se rupe de purtat, cat ar fi ea de fala si de aratoasa. Se gata si-o imparatie, d-apai viata unui om?!... Si-atunci ce-ti ramane? Bucuria pe care o faci sufletului tau si oamenilor din jur. Cat ai fi de mare pe lumea asta, toate se gata. Eu cred ca Paganini s-a dus impacat pe ceea lume: el asta a facut toata viata sa, fara sa se crute nici o clipa. El nu era egoist, invidios, fatarnic, rau la inima, avar dupa castig. Cati mai sunt ca el? Stiam ca in vara fusese internat la Cluj, cu inima, si doctorita de acolo i-o zas ca sa se mai crute cu cantatul. Si i-am zas si eu: "Bade Ioane, dumneata nu canta prea mult, ca te obosesti la inima!". "Da' io pantru irima cant, dragu' mieu!", mi-a spus. Ce mai puteai zice?!... L-am iubit tare mult! Dintre "Ultimii rapsozi" cu care am facut anul trecut proiectul la ICR, s-au dus patru pe ceea lume. De la el am avut un semn: m-a sunat chiar in ziua cand s-o dus si mi-a zas ase: "Alooo, alooo, alooo! Paganin' aici! Dom' profesor, imi treba si mie niste bani sa-mi fac rostu' aice, nu poti dumneata sa ma-mprumuti? Ca daca n-oi avea sa-ti dau inapoi, oi canta de ei, si daca nici asta n-oi putea, atunci sa hie de pomana!". "Nu-i bai, bade, ti-i trimit maine prin posta!", am zis, dar in sinea mea m-am intrebat: "Mai, dar ce vorba-i asta?!". Si noaptea, pe la doua ceasuri spre dimineata, i-a stat inima. Am vrut sa-mi iau ramas bun de la el si l-am condus in coparseu pe ultimul drum. Si am vrut si sa vad cum il petrece satul, ca pe un om bun si gospodar ce era, si daca oamenii se mai raporteaza la lucrurile de altadata.
Regele ceterasilor s-a suit la rai - Ionu lu' Grigore zis PAGANINI

Impodobit si curat ca o zi de duminica

Multime de ceterasi din tot Maramuresul s-au adunat ca sa-l petreaca cu muzica. Cand am intrat pe poarta, ceterasii isi ascuteau ceterile. In casa lui mica, de lemn, avand de-a dreapta si de-a stanga casele mari ale feciorilor, in odaie, era coparseul lui Paganini, inconjurat de femei care boceau. Pe capacul sicriului, pus in picioare, era afisul cu el, de la Institutul Cultural Roman, "Ultimii rapsozi". Vioara ii statea alaturi de coparseu, asa cum isi dorise, iar cand m-a vazut ca intru, nevasta lui a inceput un bocet de un dramatism nemaiintalnit, in care-l striga sa se scoale si sa vada c-am venit si eu, si povestea de ce-am facut noi, eu cu Ionu'ei, si pe unde-am fost, si cum ne-a vazut lumea toata si s-a bucurat de muzica noastra. Tare mult m-o impresionat! Era o zi ploioasa, de toamna, dar ulitele erau pline, si de-a dreapta, si de-a stanga, cand l-au pornit pe drumul spre biserica. Cand l-or scos din casa, or inceput ceterile sa cante un cantec pe care-l auzisem eu din vechime, un cantec despre lume, pe care apoi, cand l-or scoborat in groapa, l-o cantat toata lumea din cimitir. Coplesitor! Dintre toti prietenii si admiratorii sai de la Bucuresti, n-am vazut pe nime'. O fo' Popicu, de la Hoteni, cu nevasta lui, care-or stat si la priveghi. In ziua ingropaciunii sale, pe TVR Cultural o rulat filmul facut cu Paganini la el acasa, pe TVR 1 inregistrarea concertului de la Ateneu cu "Ultimii rapsozi", iar pe Radio Romania Actualitati, o editie retrospectiva cu muzica sa, in cadrul emisiunii "Drumurile lui Lese" pe care o realizez in fiecare sambata, pe postul national. Am vrut sa arat: "Uitati, asta o fost Paganini!" Si-oi videa ce-oi mai putea face pentru el si de-acum inainte!".
CORINA PAVEL

IOAN POP zis POPICU,
conducatorul grupului "Iza" din Hoteni, Maramures
"Tragea pe vioara aia de ziceai ca o crapa!"

- Noi, redactorii de la revista "Formula AS", l-am cunoscut pe Paganini cantand alaturi de dvs., in formatia "Iza", din satul Hoteni, si-apoi l-am revazut si pe scena, la fiecare Craciun. Nimeni nu l-a cunoscut mai bine ca dvs....
Regele ceterasilor s-a suit la rai - Ionu lu' Grigore zis PAGANINI

- Il stiam pe Ionu lu' Grigore de prin anii '70, ca unul dintre muzicantii cei buni de pe Valea Izei si a Viseului, foarte indragit la nunti si la petreceri. Abia astepta sa cante, sa se iveasca cel mai mic motiv, si odata-si scotea vioara si-i tragea o hore, indiferent unde era, in gara, in mina, pe santier. A muncit din greu, s-a insurat la 18 ani, a avut 4 copii, a lucrat in mina, pe camp, la padure. Pe vremea aia, nuntile se tineau doar in cateva perioade ale anului, cateva vara, majoritatea iarna, in rest, trebuia sa munceasca altceva. El si acum, la 70 de ani, putea s-o duca toata noaptea, sa cante la nunti, dar era solicitat doar la inceput, la obiceiuri, apoi se baga muzica, computer si numai era nevoie de el: s-a stricat muzica si la noi. Inainte se canta numai muzica traditionala, iar Ionu o stia prea bine. Zicea ca nu invatase din familie, ci de la niste vecini tigani, muzicanti cu traditie pe Valea Izei: Pitu si Maftenie a lui Solomon, de la ei o furat meseria. In '94 l-am cunoscut mai bine, am fost la el acasa, cu un etnomuzicolog britanic, si de atunci pana anul asta, Ionu lu' Grigore a cantat in grupul nostru, "Iza".
Regele ceterasilor s-a suit la rai - Ionu lu' Grigore zis PAGANINI

Vioara ca vioara, dar vocea ...

Am cantat in Belgia, Italia, Franta, Israel, peste tot locul. Nu a facut niciodata vreun moft, nu s-a plans de nimic, tot ce voia era sa le faca pe plac oamenilor, sa iasa bine cantarea. Era foarte incantat cand acestia raspundeau, se bucurau de muzica lui. Prima lui iesire din tara a fost in '94, la marea expozitie de la Hanovra, de acolo i se trage numele de "Paganini". El abia daca mai cantase o data pe o scena din Bucuresti, si a fost foarte impresionat, zicea ca nu s-a asteptat sa ajunga artist si sa cante la batranete prin strainatate. Nu era doar un artist de scena, canta cu aceeasi convingere si in afara ei, la rece, fara amplificare. Nu o sa mai avem oameni de forta lui Paganini, tragea pe vioara aia de ziceai ca o crapa, canta sa se auda in toata casa, nu a crescut cu aparate de sonorizare, cand mergea la o nunta sau la o petrecere, trebuia sa-l auda toti si asa a cantat intotdeauna. Pomenit sa-i fie numele, ca mare bucurie a adus oamenilor, si noua tare drag ne-a fost de el si mult ne lipseste. Domnul sa-l hodineasca sus, la Ceruri, dupa inima sa mare si buna!

Vioristul

Am fost de la bun inceput fascinat, de cand l-am vazut, atras ca un magnet de stilul sau.
Regele ceterasilor s-a suit la rai - Ionu lu' Grigore zis PAGANINI

Una cu tigara si cetera

Era in toamna lui 2001, cand curtea casei taranesti din Hoteni a lui Popicu se umpluse de dansuri maramuresene, de chiuituri, de etnomuzicologi belgieni, japonezi, francezi, nauciti de ce se petrece in jur, neintelegand de unde vin iuresul, bucuria, muzica asta nebuna. Era Griguta, batrana cu nasul turtit si cu suflet mare, ce canta la fluier, era Pitis, ciobanul cu cantece salbatice din varful muntelui, si era Ionu lu' Grigore, slab, desirat, cu vioara in mana si cu un licar indescriptibil in ochi. Cantase toata noaptea la o nunta, dar nu dadea vreun semn de oboseala. Il rugam sa stea cu noi la masa, nu voia. Il luam de mana si-l asezam, statea doua minute, nu baga nimic in gura, se foia, isi rotea ochii, n-avea stare, odata sarea in picioare, cu vioara in maini. Pur si simplu, muzica galgaia in el, se simtea in toti porii, in toate gesturile lui, visa muzica, respira, transpira muzica, avea muzica sub unghii. Daca nea Cacurica din Clejani este cel mai pasional cantaret dintre toti cei pe care i-am ascultat, Ionu lu' Grigore ramane Vioristul. Era la fel de sclipitor pe scena, cat si in afara ei, atunci cand canta. De pilda, dupa ce a ridicat, alaturi de colegii din grupul "Iza", sala in picioare, la spectacolul de sarbatori organizat de revista noastra, ne-a oferit, la petrecerea ce a urmat, un moment unic, intrecandu-se in virtuozitate cu Sherban Lupu, maestrul muzicii clasice. Intr-o noapte, la Budapesta, dupa concertul oferit acolo cititorilor revistei "Formula AS", am iesit putin impreuna pe strazile orasului. Deloc vorbaret, ar fi putut parea, prin modestia si cumintenia sa, un taran roman ca atatia altii, daca nu l-ar fi tradat nelinistea lui continua, atunci cand nu avea vioara la indemana. M-am bucurat teribil sa-l vad anul trecut, pus in scena de Grigore Lese, cantand si povestindu-si cu exuberanta viata, in cadrul seriei "Ultimii rapsozi", de la Institutul Cultural Roman, iar apoi, in decembrie, tropotind si chiuind emotionat pe scena Ateneului, in fata unei sali arhipline, pe care a cucerit-o din primul minut. Dupa spectacol, holurile elegante ale Ateneului duduiau de muzica lui Ion al lui Grigore si a cetei sale. Oamenii stateau buluc pe scari, il inconjurasera, multi oraseni nu mai auzisera in viata lor ceva atat de spontan, de vechi, de puternic. Paganini continua sa cante. In timp ce artistii dadeau interviuri, publicul incepea sa-si ia hainele de la garderoba si sa plece acasa, lui ii scaparau ochii si nu se mai dadea dus.
IULIAN IGNAT

Ceterasul lui Dumnezeu

O veste neagra a indoliat viorile Romaniei: marele artist din Salistea de Sus, Ionu lu' Grigore, zis Paganini, a incetat din viata. Pentru cine l-a cunoscut, e greu de crezut ca acest om minunat, cazut printre noi direct din eresurile Izei si Marei, nu mai exista. Prezenta lui a fost, de-a lungul ultimelor doua decenii, de cand am aflat de existenta sa luminata, cel mai tonic vin de viata lunga ce mi-a fost dat a gusta pe pamant. Era un fenomen al naturii, un taran maramuresan sarutat de zei pe frunte.
Regele ceterasilor s-a suit la rai - Ionu lu' Grigore zis PAGANINI

"Hapas!", cantec vechi evreiesc, din Maramures

De cate ori aveam ocazia sa-l vad, stiam ca ma asteapta ceasuri divine, ceasuri daruite de vioara si gura povestitoare a acestui om ce parea fara varsta. Cand l-a intalnit in Bucuresti, la o sarbatoare organizata de revista noastra, marele violonist american de origine romana, Sherban Lupu, a ramas inmarmurit. Mi-a marturisit ca nu-si imaginase vreodata ca vioara, acest instrument destul de comun, poate sparge piatra si lemnul, poate indoi copaci si poate face gradina sa infloreasca in miezul iernii. Era vorba, cum altfel, despre vioara lui Ionu lu' Grigore, vioara lui atarnata in cui deasupra sobei, care nu-l lasa sa doarma, dar nici nu-l lasa sa se trezeasca; nu-i ingaduia sa aiba viata de familie, sa urmeze "drumul drept" in gospodarie, cum isi dorea sarmana sa nevasta. Vioara care te amagea ca Fata Padurii, te fura inocent, ca hotii de mirese, daruindu-ti slava si dogoarea unei inimi aprige. Inima, vioara si graiul lui Paganini cel slabuc si desirat au fost cele trei stari de gratie ale lumii rurale maramuresene, pe care o intruchipase in mod genial. Imi placea cum canta, dar ca el poate mai ziceau si altii. Imi placea cum era imbracat, cu manecari si chimir, cu cojocel si guler brodat, dar asta era portul de pe Iza.
Regele ceterasilor s-a suit la rai - Ionu lu' Grigore zis PAGANINI

"Un om ca o gradina", cum se zice in Maramuresul care nu-l va uita niciodata

Imi placea de bunatatea sa sufleteasca, de generozitatea sa de copil naiv si bland, dar cine-mi poate spune ca astfel de moroseni nu sunt cu duiumul pe lume? Ma bucurau pana la lacrimi inflexiunile sacadate ale vocii sale, dramatismul jucat al cantecului sau de nunta, dar poate ca asa se horeste in satele in care-si facea veacul acest personaj purtator de umor si voiosie rurala. In schimb, ceea ce-l facea inimitabil era trairea lui, felul in care se transforma cu totul si cu totul in muzica. Cand canta, tresarea dusumeaua si adiau perdelele in ferestre. Cand canta si povestea totodata "cantecul si imprejurarile vietii", intreaga incapere intra in rezonanta, vibrau drevele geamurilor, saltau macaturile de pe canapele. Simteai ca te pierzi ca un abur, ca-ti lasi viata pe mainile vrajite ale acestui horitor unic. De aceea, pierderea lui mi se pare nedreapta, ca o fractura in randuiala cereasca. Poate ca, vazand ca-l plac oamenii atat de mult, bunul Dumnezeu si-o fi zis ca a sosit timpul sa-i mai bucure si pe altii, de pe ceea lume... Daca e asa, parca suport mai usor adancul meu suspin.

http://www.formula-as.ro/2009/892/planete-culturale-30/regele-ceterasilor-s-a-suit-la-rai-ionu-lu-grigore-zis-paganini-11790

Învârtita ca pe suflet, de pe Iza
CETERA ŞI OMUL BUN, ÎN ROLURILE PRINCIPALE
Mai mulţi spectatori ca niciodată. Oameni avizi de frumos, de tradiţional, de... Paganini al Maramureşului. O nouă întâlnire a publicului bucureştean cu unul dintre ultimii rapsozi. Zi de graţie pentru ceteră, zongoră şi dobă.
Oameni mai mari, mai mici. Oameni mai în vârstă, mai tineri. Oameni... de tot soiul. Mulţi... Cât să umple sala de concerte a Institutului Cultural Român (ICR) din Bucureşti. E marţi seara 21octombrie. Este Ionu lu’ Grigore! Este Grigore Leşe! Spectacol!
Sunetul ceterei parcă îţi mângâie auzul. Sunetul zongorei, al chitărei, îţi potri­veşte paşii pe potecile poveştii de la ICR. Doba (toba) îi indică inimii ritmul potri­vit! Nu poţi merge prin poveste aşa... la voia întâmplării!

ŞI-OM TOT POVESTI!
Se face că... în Săliştea de Sus, în Maramureş, acum aproape 70 de ani se năştea un ficior, un cocon! Ioan Covaci. Numit de săteni Ionu lu’ Grigore. Se mai face că, pe la vârsta când coconii încep să meargă la şcoală, lui a început să-i placă cetera! Şi aşa de tare i-o plăcut... că şi-a făcut şi el una! Şi ca povestea să fie una fericită... Ionu s-a născut cu o ureche muzicală de ţi-i bagă în boală pe toţi afonii de se cred cântăreţi şi mai şi câştigă pe-o cântare bani câţi poate n-a văzut la un loc cete­raşul nostru... toată viaţa! Compensează însă Sufletul, Uşor ca o pană de pus la clop! Şi încă de pe atunci, cel poreclit mai târziu Paganini a început să fie chemat pe la nunţi, chermeze... din acestea de face omul când are motive de bucurie! Mai pe faţă, mai pe furiş, el a "furat" meserie de unde a putut. Aşa a ajuns să aibă un repertoriu bogat, atât cu cântece româneşti, dar şi ucrainene ori evreieşti.

PE STRUNA TA SĂ-MI SPRIJIN FRUNTEA

Lui Paganini din Săliştea de Sus cetera i-a fost cea mai bună prietenă. Cu ea a plâns, cu ea s-a veselit, cu ea şi-a asigurat traiul. Şi nu doar el s-a veselit ori întristat. Rar lipseşte Ionu lu’ Grigore de la nunţi. Chiar dacă, după cum singur recunoaşte, "oamenii îşi pun acum casete şi joacă după ele". Învârtitele ori Zicălele lui aduc parfumul unor vremuri frumoase, curate... cu oameni buni, frumoşi... Horele, cântecele maramureşenilor sunt puţine, danţurile sunt mai multe. Iar maramureşeanul nostru le cunoaşte, poate, pe toate. Trebuie doar să-i ceri, să-i spui ce acorduri de cetere îţi umplu inima de bucurie... şi-ţi vei primi bucuria prin strune... Grigore Leşe, unul dintre reprezentanţii de marcă ai culturii şi muzicii tradiţionale maramureşene, îl caracteriza pe Covaci: "Patosul interpretării, efervescenţa strigăturilor, contorsionarea trupului, acrobaţiile neaşteptate, improvizaţia şi creativitatea uimitoare fac din Ionu’ lu Grigore un personaj fabulos. Când spune că cetera e viaţa lui nu sunt vorbe goale. Doarme şi se visează cântând, se trezeşte şi primul lucru pe care îl face pune mâna pe ceteră. E greu de înţeles, are 70 de ani şi nu a învăţat încă să se menajeze. Aplecat pe ceteră, cu privirea pierdută, într-o adevărată transă, Paganini din Săliştea de Sus cântă din toată fiinţa lui, până la epuizare". De ce i se zice Paganini? Pentru că, la un concert în Germania, i-a rămas o singură coardă. El, meşter mare, a cântat aşa. Şi a făcut-o într-un mod care i-a extaziat pe nemţi. Imediat, ei l-au poreclit Paganini. L-au asemuit cu celebrul compozitor şi virtuoz italian, cel care obişnuia să interpreteze, uneori, la vioară, compoziţiile proprii, şi nu numai, pe o singură coardă.

UN SPECTACOL REUŞIT
Grigore Leşe a condus din nou întâlnirea de la ICR într-un mod remarcabil. Nu doar horele-i vin ca o mănuşă. Se pare că şi rolul de moderator, de intervievator îl prinde bine! Ce-i drept... nici invitaţii nu au fost de lepădat! Să-l ai ca invitat pe Paganini... nu-i de colea! Ionu lu’ Grigore a ajuns acum în prag de 70 de ani. Faţa-i aspră, vorba un pic tocită. Cu hainele lui curate, albe, cu pălăria lui şi cu podoabele de mână, tradiţionale, maramureşanul este o apariţie aparte. Te intrigă. Să vorbească îi place. Dar să cânte... şi mai şi! Aşa că, fără prea multe discuţii, Paganini se pune pe cântat! El la ceteră, nepotul Ion Covaci la zongoră şi Ioan Gaga la dobă. Învârtite, Zicale, de strigat... De viaţă, de moarte. Sunetul ce­terei te inundă. Te copleşeşte! Vitalitatea lui Paganini este uimitoare! Stai şi te în­trebi dacă nu cumva în faţa ta stă un om precum vinul. Din ce îmbătrâneşte, din asta să fie mai bun. Vocea lui, sălbatică, uneori atât de joasă, alteori înaltă are un ceva. Un ceva ce te face să-l asculţi cu plăcere. Dacă ai şi şti să joci după cum îţi cântă nea Ion... sigur ar ieşi o dănţuială de toată frumuseţea! Zongora, vin în urma ceterei cu stricteţe. Doba asemenea. Concentrat pe cetera lui, Ionu lu’ Grigore simte totuşi micile dezacorduri. Nu ezită să-i acordeze zongora nepotului, să-şi strunească cetera ori să-i arunce o privire cât o mie de cuvinte dobaşului. Ori e perfect ori... ! E Paganini, nu este oricine!

Cântecele româneşti le sunt spectatorilor parcă mai cunoscute. Compoziţiile ucrainene şi evreieşti vin însă ca şi cel mai puternic ingredient dintr-o poţiune magică de vrăjire a publicului! Iar... poţiunea a fost perfectă! Printre acorduri de ceteră, zicale şi discuţii, timpul a trecut parcă prea repede. Vraja lui Paganini era de durată mai mare. Iar spectatorii nu s-au lăsat treziţi din reverie prea uşor! Doar printr-o hore, cântată de Grigore Leşe împreună cu ei. Să mai spunem de câte aplauze a avut parte Paganini de Sălişte? Inutil!

UN PROIECT APARTE
Frumosul, autenticul şi originalul îşi fac loc tot mai uşor în viaţa bucureşte­nilor. De "vină" sunt oamenii care înţeleg menirea muzicii tradiţionale româneşti în viaţa noastră. De la Institutul Cultural Român la Grigore Leşe şi Jurnalul Naţional. Marţi seara a avut loc cea de-a zecea întâlnire cu publicul din cadrul proiectului Ultimii Rapsozi. Un proiect care din ianuarie încoace a adus muzica tradiţioanlă autentică românească, dar şi a minorităţilor în faţa publicului din Capitală. În noiembrie vin alţi invitaţi deosebiţi. Iar în decembrie... o mare Gală, pentru mari oameni, pentru Ultimii Rapsozi.

Ionu lu’ Grigore zis Paganini

Despre Paganini sunt încă foarte multe de spus. În cadrul Festivalului de Tarafuri şi Fanfare, organizat de Jurnalul Naţional în luna mai a acestui an, maestrul Gri­gore Leşe mărtu­ri­sea: "A umblat mult prin lume. A cântat în Belgia, Franţa, Germania… ce mai… în toată Europa. Au învăţat mulţi meserie de la el. Unii au ajuns artişi, alţii cântă prin orchestre… După o viaţă petrecută în mina din Baiuţ şi nopţi pierdute la petrecerile şi nunţile maramureşenilor, ar trebui ca Ionu lu’ Grigore să fie respectat şi apreciat la înalta lui valoare. Până când zicalele şi horile din Maramureşul Voievodal se vor întoarce la rânduiala lor, eu vă rog doar atât: veniţi şi ascultaţi-l pe Ionu lu’ Grigore din Săliştea de Sus, ceteraşul de i-au zis nemţii Paganini...".

http://www.jurnalul.ro/stire-special/invartita-ca-pe-suflet-de-pe-iza-137286.html


“A murit fratele meu Enkidu, care vana cu mine lei”. Sunt versuri din cel mai vechi text al literaturii universale: Epopeea lui Ghilgames, scris cu litere cuneiforme in asiro-babiloniana in urma cu 5000 de ani. Poetul Nichita Stanescu le-a recitat candva la o intalnire cu elevii din Salistea de Sus. L-a intrebat mai apoi pe Ionu’ lui Grigore, alias Ion Covaci, care se afla in sala cu vioara lui: “Cum crezi ca s-ar transpune pe strunele viorii aceste versuri?” Ca-n Maramures la noi. Tapuriturile noastre nu sunt tot niste cuie pe fruntea unei sorti care nu ne baga-n seama?” Adevar grait-a fachirul ceterii de pe Valea Izei. La Cenaclul Scriitorilor, unde a venit cu pruncii de la “Semnal”, a uluit asistenta prin prestanta sa: a pus arcusul pe vioara, sub strunele viorii, a invartit-o ca pe o fata la joc. Ce mai! Nu degeaba occidentalii l-au numit noul Paganini. La Hanovra, Paris, Berlin, Venetia, lumea era siderata de maiestria-i inimitabila. La sfarsitul intalnirii cenacliere din Baia Mare a inceput brusc sa planga si mi-a sarutat mainile. Ionu’ lui Grigore, eu trebuia sa-ti fi sarutat mainile cu care-ai vrajit orice vioara. Eu, umilul tau coleg intru copilarie. A murit prietenul meu Enkidu…


http://www.informatia-zilei.ro/mm/2009/09/27/in-memoriam-ion-covaci-ionu-lui-grigore-vrajitorul-ceterelor-de-pe-iza/






14 decembrie 2009

Interesant,



Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profesori. Cititi orice, fara discernamant. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, cautati-va intre voi. Vedeti care cititi aceleasi lucruri si inhaitati-va. Numai in haita de oameni destepti o sa reusiti. Unul singur dintre voi va fi mancat. Zece insa, s-ar putea sa reusiti. Ganditi-va de pe acum sa-i inlocuiti. Timpul lor trebuie sa se termine. Trebuie sa-i dominati. Dar nu cu gandul ca veti fura mai mult ca ei. Asta e calea simpla care va va sufoca mostenitorii. Ce-o sa faceti cu milioanele intr-un oras mort? Ce-o sa cumparati, cu banii gramezi? La ce-ti foloseste un Lamborghini cand n-ai o autostrada? De ce sa ai o vila intr-un cartier sufocat de inundatii?

Nu va dusmaniti profesorii. Sunt oameni amarati, din ale caror drame puteti invata. Isi dau priceperea pe un salariu de nimic si va invata carte. Nu va bateti joc de ei. Au muncit, si nu e vina lor ca parintii vostri s-au descurcat mai bine. N-aveti nici un drept sa-i dispretuiti. Nu le sunteti superiori. Banii parintilor vostri nu va reprezinta. Va reprezinta doar ceea ce puteti scoate pe gura. Aveti grija ce scoateti pe gura. Vremea pumnului si a bodiguarzilor a trecut. O sa calatoriti, iar copiii francezi invata carte, englezii la fel. Va confruntati cu o lume care acum e mai deschisa decat oricand. Hotii de la putere nu sunt in stare sa va spuna cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu va pot spune care e influenta lui Schopenhauer in Sarmanul Dionis si nici de ce este Eminescu un romantic intarziat. Foarte putini o sa va spuna cine a pictat Cina cea de taina si de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca sa faca un mare film. Ei vor sti doar sa va invete sa furati. Iar calea asta, mai devreme sau mai tarziu, se va infunda si ne va asfixia copiii.

Nu va mai luati dupa ziare. Nu dau doi bani pe generatia voastra, nu va dati seama? Pentru ei, cu cat sunteti mai prosti, cu atat le va fi mai usor sa va vanda orice cacat. Iar cacatul pe care il veti cumpara va fi obtinut de la prosti, platiti pe masura. Adica prost. Eleva porno este un exemplu. Nu cititi ziarele. Cititi cateva, cele care va informeaza. Nu marsati la orice promotie. Fiti mai selectivi.

Nu fumati iarba si nu va dati in cap cu alcool, cu orice pret. O sa le dati apa la moara incultilor si hotilor de la putere. Le va fi mai simplu sa va catalogheze drept o generatie de distrusi, iar banii destinati salvarii voastre, ii vor fura. E timp si pentru iarba, e timp si pentru tequilla. Acum insa trebuie sa invatati, pentru ca in curand nu va mai fi timp pentru asta, caci veti intra in viata adanc de tot, si e mai rau ca in jungla. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.

Nu alergati dupa bani cu orice pret. Banii trebuie sa va fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie sa fie cunoasterea. Cu cat veti sti mai multe, cu atat veti fi mai inalti. Orice carte citita, orice lectie invatata, se vor aseza sub voi si va vor ridica deasupra celorlalti. Veti domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decat asta. Europa cumpara inteligenta. Romania nu cumpara nimic pentru ca hotii nu construiesc, hotii fura. Nu uitati ca va fura pe voi si asta trebuie sa va opreasca. O sa auziti toata viata de Napoleon si de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii vostri nu vor sti cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.

Sunteti tineri. Nu va ganditi ca sunteti slabi. Puterea voastra sta in curatenie. Sunteti curati, n-au apucat sa va manjeasca, dar daca dintre voi nu se vor ridica luptatorii, o sa va improaste cu noroiul strazilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picatura de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie sa schimbati asta. Care e calea? Sa cititi. Literatura universala o sa va invete sa deosebiti Binele de Rau. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toti deosebesc Binele de Rau. Din prezentul amaratei asteia de tari nu puteti invata Binele. Binele puteti fi voi. Si cu cat veti fi mai multi buni, cu atat veti sufoca raul. Nu e imposibil. Dati scrisoarea asta mai departe. Deveniti buni, mai buni, cei mai buni si raspanditi-va precum lacustele.

Nu-i invidiati pe oamenii cu bani. Nu va faceti modele din baietii de bani gata, din baietii de oras. Dupa treizeci si noua de ani le va ramane doar o lista lunga de femei. Or trofeele astea sunt trecatoare. Cand imbatranesti si trofeul tau va fi o baba. Dupa asta vine singuratatea. Voi aveti sansa sa lasati ceva in urma voastra. Banii nu sunt Calea. Priviti unde ne-a adus setea de bani.

Nu va resemnati, asta nu duce nicaieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestati, luptati, protestati. Cu scop, insa. Nu degeaba, ca altfel se transforma in latrat. Invatati legile. Invatati-va drepturile. Atunci veti sti cand are cineva voie sa va legitimeze. Veti sti cum sa luptati, daca veti sti legile. Apoi o sa vedeti ca legile sunt proaste. Si veti intelege ca trebuie sa le schimbati. Pare greu si cere timp. Dar, Doamne, voi aveti timp si pentru voi nimic nu e greu. Voi nu intelegeti ca SUNTETI SCHIMBAREA? Daca voi lasati tara asta pe mana hotilor, atunci, de-abia copii vostri vor mai avea o sansa! Caci sansa vine o data la o generatie. Noi am pierdut. Cativa dintre noi, si nu suntem putini, va putem ajuta. Noi suntem Fomila si Setila, dar voi sunteti Harap-Alb. Alegeti dintre voi pe adevaratii lideri. Sa-i alegeti si sa nu-i invidiati. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar si cosmarul. Vor fi salvatorii vostri, dar se vor pierde pe ei insisi. Liderii trebuie sa fie dintre voi. Si trebuie sa-i cautati de pe acum. Uitati-va unii la altii in fiecare zi si cautati-va capitanii. Altfel veti pieri o data cu noi. Si atunci portile libertatii ne vor fi inchise si EI vor castiga. Cine sunt ei? Stiti foarte bine. Ii vedeti in ziare, in fiecare zi.

Salvati-va! Salvati-ne! Este o singura cale! Lupta cunoasterii!! Si cand veti fi castigat lupta cunoasterii, de-abia atunci veti cunoaste sa luptati cu adevarat!!!

Nu va amagiti cu prezentul... Salvati-va in viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceti?

Nichita Stanescu - Despartire de o varsta

Totul ar fi trebuit să fie sfere,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Totul ar fi trebuit să fie linii,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Ar fi trebuit să fii un cerc subţire,
dar n-ai fost, n-ai fost aşa.
Ar fi trebuit să fiu un romb subţire,
dar n-am fost, n-am fost aşa.

Iarbă, pietre, arbori, păsări,
voi sunteţi cu totul şi cu totul altceva.
Mă privesc, m-aud, m-adulmec
şi îmi pare că visez.

Totul ar fi trebuit să fie sfere,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Totul ar fi trebuit să fie linii,
dar n-a fost, n-a fost aşa.

Vise.

Vreau si eu la Alexandria macar 1/100 din ce e aici.

13 decembrie 2009

Romania, cu Base sau Geonel. Ramane aceeasi.

Se pare că în sfârşit s-au terminat alegerile (sau nu) mult aşteptate de către toţi românii. Turul intâi nefiind o problemă pentru cei doi candidaţi: Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Aceştia au avut oportunitatea de a-şi arată toate trucurile pentru a ajunge pe funcţia cea mai înaltă şi anume cea de preşedinte. Si-au folosit toate cărţile de joc şi au ajuns unde şi-au propus. Amândoi au reuşit să ocupe acest post, dar din păcate în zile diferite. Unul seara, iar altu’ dimineaţa. Trebuie să recunoaştem că ambii canditaţi au avut parte de o campanie ‘frumoasă’ şi nu în ultimul rând plină de evenimente. Dar totuşi cine sunt aceşti candidaţi?

Toată lumea il cunoaşte pe Traian Băsescu, acel om simplu din popor care nu a făcut mai nimic în ultimii ani s-au mai bine zis a făcut: ne-a băgat în criză şi nu ne-a mai scos. Acel om descurcăreţ care nu ştie să facă mai nimic, dar capabil de a da vina pe alţii pentru insuccesele lui. Este acel om care râde din orice crezând că aşa poate rezolva problemele României. Dar totuşi preşedintele Romîniei a reuşit să-si bage toate rudele în partid acestea fiind o forţa a României. Un exemplu relevant fiind scumpa sa fiica, cea care doreşte cu totdinadinsul să legalizeze drogurile. Băsescu este acel om care s-a lupat pentru interesele românilor şi anume a împrumutat bani de la UE şi a reuşit să construiască doar câţiva km de autostradă. Jos pălaria pentru acest om! Dar trebuie să recunoaştem că nici adversarul lui Mircea Geoană nu e mai prejos: o păpuşă manipulată de alţii care vorbeşte numai prostii. Este, ce-i drept mai cult ca tovaraşul nostru Băsescu acesta fiind în trecut ministru de externe şi ambasador în State. Dar la ce au fost toate bune dacă nu are iniţiativă, originalitate. Dar ce contează în Romania aceste lucruri sunt calităţi şi nu defecte.

La 20 de ani de la revoluţie, România a devenit un stat mafiot unde se poate cumpăra postul de preşedinte, iar votul multiplu este un lucru firesc . A fost o adevărată confruntare între cele două partide. Am fost martorii la toate fraudele ce au avut loc: s-au votat cu microbuzele, autobuzele, chiar şi cu trenurile oamenii fiind plimbaţi din sat in sat. Şi nu stiam cum să ne dezvoltăm turismul... În America se vota pe bandă o persoană în 25 de secunde, probabil au un sistem mai bun de se poate întâmpla aşa ceva.

Cu două zile înainte de alegeri am colindat satele din împrejurul Alexandriei şi am stat de vorbă cu satenii. Acestia ne-au mărturisit că şi-au îmbogăţit nivelul de trai de cînd au loc campanile electorale. Găleţi, pelerine, şepci, fulare, pixuri sunt doar puţinele lucruri primite din partea candidaţilor în schimbul voturilor multiple, un singur vot fiind insuficient. Până şi morţii au avut oportunitatea de a vota, probabil şi ei fiind nemulţumiţi de situaţia de pe tărâmul lor.

Oricum nu mai are rost să continui acest subiect ce intrigă toata România, şi nu numai. Suntem un popor răbdător, dornici de o schimbare, dar se pare că nu suntem pregătiţi pentru acest lucru, românul fiind nevoit să înnece amarul cu sânge rece.



Romania de azi e precum un bolnav pe patul de spital, indesat cu medicamente si tinut in viata de perfuzii si aparate. Vad o Romanie fara guvern, cu un parlament plin de figuranti, o Romanie indatorata financiar pana la gat. O Romanie cu un presedinte incompetent, inca in functie, chiar si Geonel de iesea tot la fel era, o Romanie cu un sistem juridic la pamant si o infrastructurace lasa de dorit,o Romanie cu un sistem educational neperformant, o Romanie cu ministere ce arunca banii pentru a avea activitate. O Romanie parasita de cei ce lucreaza afara sifurata de cei ce lucreaza "acasa".
Avem o Romanie in care fiecare face ce vrea, de la seful statului pana la ultimul portar al unei institutii publice.

Si chiar nu-mi pasa ca am scris de prea multe ori "Romania"; am scris asta doar pentru ca mi-e draga.

Cineva spunea: " Un fapt e numai atunci ISTORIE cand niciuna din radacinile lui nu mai atinge prezentul". In caz ca te intrebi sa stii ca Nicolae Iorga a zis asta.

Povestile ascunse ale fotbalului: Istoria lui Jimmy Glass

Probabil că vă întrebati cine este Jimmy Glass. Multi dintre voi ( aici mă includ si pe mine, care până acum ceva zile eram în aceeasi situatie ) nu ati auzit de el si asta pentru că nici nu ati avut motive.

Jimmy Glass nu este un fotbalist care să fi făcut furori acum 50-60 de ani si pe care să îl scoatem de prin arhive, nici măcar nu este un atacant care să fi prins o zi mare într-un meci cu o echipă de top. Se mai întâmplă si din astea.



Pentru a întelege povestea lui Jimmy Glass trebuie să începem cu începutul. Cititi cu răbdare...


Jimmy Glass a fost portar. S-a retras între timp, desi nici măcar nu a împlinit încă 40 de ani. Omul s-a născut în Londra în luna august a anului 1973. Nefiind un fotbalist căruia destinul să îi fi pregătit mierea și laptele elitei, Jimmy a rătăcit prin categoriile inferioare ale fotbalului englez, acolo unde a început să joace în primii ani ai decadei anilor 90, având durul si neplăcutul rol de rezervă. După ce făcut parte din loturile unor echipe precum Crystal Palace, Gillingham, Portsmouth sau Burnley, palmaresul său aduna doar trei meciuri jucate ca titular, si alea jucate la Pompey, echipă ce juca pe atunci în cea de-a doua divizie engleză . În timpul în care a făcut parte din lotul celor de la Crystal Palace, echipa a ajuns să joace si în Premier League, însă Jimmy a rămas cu cheful de a debuta în prima divizie. A fost acolo, iesea în poster, pe abtipildurile celor de la Panini...era la număr... însă nu a ajuns să intre pe teren într-un meci oficial. Imaginati-vă ce frustrant...


Însă nu asta este povestea lui Jimmy Glass.

Sătul de a nu fi apreciat la adevărata sa valoare, Jimmy a decis să plece la Bournemouth, in divizia a 3-a, iar acolo a atins apogeul carierei sale. A ajuns să adune 95 de jocuri în două sezoane ( pentru a vă face o idee asupra palamresului lui Jimmy, în restul întregii sale cariere a mai adunat doar 20 de meciuri ) iar cu el în poartă echipa s-a mentinut în zona medie a clasamentului. Nu a avut probleme cu retrogradarea, însă nici la promovare nu s-au otărât prea tare. În cel de-al doilea sezon la Bournemouth, Jimmy a ajuns în finala unei competitii, cea numită Football League Trophy, o competitie jucată de echipele din diviziile 3 si 4 engleze, însă ghnionul i-a mai jucat o farsă. Jimmy a fost nefericitul protagonist al meciului, înscriind autogolul ce ducea scorul la 2-1 în favoarea adversarilor. Cupa era pierdută si Jimmy dat afară de la echipă.


Însă nu asta este povestea lui Jimmy Glass...

Plecat cu coada între picioare de la Bournemouth, Jimmy, cu noroc, urcă un esalon si ajunge la Swindon Town, pe atunci în divizia a doua engleză ( am ales să le dau numere diviziilor engleze pentru a nu ne încurca în denumiri pompoase gen premiership sau championship ). Lucrurile nu îi merg prea bine nici acolo, jucând doar 11 meciuri. Însă....

Aici începe istoria lui Jimmy. Cititi cu răbdare...

Dându-si seama că nu va face prea multi pureci la Swindon, Jimmy cere să fie împrumutat în a patra divizie la Carlisle United, echipă ce în acel moment lupta cu disperare pentru evitarea retrogradării. Să redăm contextul:

Pe atunci, a patra divizie engleză era si ultima din categoria celor profesioniste, iar o retrogradare în categoriile de amatori ar fi fost echivalentul unui deces. Carlisle se afla pe ultimul loc în serie ( locul 24 din 24 ) cu 26 de puncte. Retrograda doar ultima clasată. Pe locul 23 se afla unica echipă ce mai putea fi ajunsă: Scarborugh cu 26 de puncte. Ultima etapă. Scarborugh juca acasă cu Peterborough United, tot pe teren propriu jucând si Carlisle United însă avându-i în fată pe cei de la Plymouth Argyle. Deci Jimmyy si a sa Carlsile aveau nevoie de o victorie coroborată cu cel mult un rezultat de egal în meciul celor de la Scarborugh.

Astea fiind datele problemei, imaginati-vă atmosfera ce înconjura meciul. Cel de-al treilea pe care Jimmy îl juca pentru Carlisle United.

Desi meciurile ar fi trebuit să se joace simultan. cel de la Scarborough s-a încheiat cu zece minute mai devreme. Gazdele nu reusiseră decât un 1-1. La Carlisle, cu zece minute înainte de final, acelasi rezultat. O victorie i-ar fi salvat pe Jimmy Glass si pe ai lui.

Aici începe momentul culminant al povestii lui Jimmy Glass iar pentru asta vă recomand să urmăriti cu atentie clipul video de mai jos, pentru că în multe ocazii, o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte.



Arbitrul de rezervă arată patru minute de prelungire. Totul sau nimic.

Carlisle atacă, suporterii îsi împing favoritii de la spate stiind că sunt ultimele sperante, ca altfel echipa îsi va găsi sfârsitul prin diviziile de amatori.

Corner în favoarea gazdelor. Antrenorul îsi trimite toti jucătorii în careul advers. Îl trimite și pe Jimmy.

Se execută cornerul, un jucător de la Carlisle reuseste să trimită cu capul spre poartă, se respinge, iar din fata portii, cine putea să înscrie dacă nu Jimmy Glass? Eroul nostru. Sapte mii de suflete explodează iar terenul este invadat în căutarea celui care a semnat scenele dramatice ce au salvat Carlsile de la retogradare.

Însă Jimmy nu avea să fie unicul ce primea dragostea incontrolabilă suporterilor, arbitrul întâlnirii, în încercarea de a stopa cât de cât actiunile entuziaste ce se petreceau pe teren fiind îmbrătisat violent de un microbist exagerat de prietenos, de care a reusit să scape pentru ca ulterior să fie tăvălit de altul. Cuvintele sunt incapabile să descrie cele petrecute în acele momente ( minutul 1:30 în video ). Carlisle reusea să se salveze, iar Jimmy Glass avea povestea lui proprie în istoria fotbalului.


Carlisle United reusit si anul următor să se salveze de la retrogradare, în momentul de fată jucând în cea de-a treia divizie engleză ( League One )

Jimmy Glass: S-a întors la Swindon si la vechiul obicei de a fi rezervă. A mai jucat la Cambridge, Brentford si Oxford. A mai adunat doar trei meciuri. Sătul de a fi eternă rezervă, s-a retras la Klingstonian la vârsta de doar 27 de ani. A scris o carte, One Hit Wonder, în care îsi povesteste cariera, iar în prezent este proprietarul unei companii de taxiuri. Dacă ajungeti prin Anglia poate veti avea ocazia să vă urcati într-unul dintre taxiurile celui care a fost o dată idolul a sapte mii de persoane. Jimmy Glass, unul dintre eroi necunoscuti ai fotbalului.

4 decembrie 2009

Te unge pe suflet!

Nu mai e mult şi vine Crăciunul. Oraşul ăsta mic începe să fie împodobit, luminiţe peste tot. Sentimentul acela de sărbători parcă pluteşte încet, încet. Dar mi se pare mie sau nu mai e le fel cum era înainte? 

 Grijile de zi cu zi, gândurile şi aspiratile, necazurile parcă împiedică starea aia de bucurie generală care era de obicei. Oare am uitat cum e să uiţi de tot şi pur şi simplu să te bucuri? Mi-e atât de dor de vremurile copilăriei când totul era aşa de simplu. O ceată de copii care se bat în zăpadă, care fac curse cu săniile, care se joacă fotbal şi rugby în zăpadă. Mi-e dor de sania bunicilor cu care s-au dat şi părinţii mei, mi-e dor de atâtea dar cred k mă gândesc degeaba la ele. Perioada lor a trecut, şi poate nostalgie vremurilor de mult apuse mă fac să nu mă bucur aşa cum se cuvine de magia sărbătorilor de iarnă. 
  
  Nici nu mă gândeam atunci că o să se termine vreodată. Nu mă gândeam niciodată că o să îmi fie dor de vremurile trecute. Acum e altfel, vilă închiriata de la munte, schiuri şi distracţie, dar parcă e altă distracţie .  

22 noiembrie 2009

E groasă: ni s-au stricat maşinile de făcut bani!


Şi nu, nu e vorba că s-au stricat afacerile în România. E vorba chiar de utilajele cu care BNR (Banca – nu Biblioteca – Naţională a României) tipăreşte bancnotele. Sau, mă rog, fabrică plasticurile respective. Şi, dacă mai era nevoie de încă o dovadă că banii se fac cu bani, BNR a trebuit să plătească aproape jumătate de milion de euroi unor nemţi – Giesecke & Devrient GmbH din Munchen – să vină să repare maşinile de făcut bani din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara. Nu de alta, dar la ritmul în care guvernul papă banii, BNR nu putea risca să rămînă fără maşinile de făcut lichidităţi.

Discutie intre:

Orice Roman - basescu
basescu: n'are nimic de zis.
Insa Romanul:

Nu stiu cine mi te-a scos in cale
Cu privirea ta m-ai ademenit
Dar iubirea e inselatoare
M-ai dezamagit un pic cate-un pic. 

Langa tine simt ca n-am scapare
Bat in lemn sa nu se intample asa
Ma cuprinde o ingrijorare
Parca te-ai schimbat in altcineva.

E scandalos
Tu ma privesti in ochi si ma minti frumos
Raman pe ganduri, nu te mai recunosc.
E scandalos
Eu iti spun ceva, tu intelegi pe dos
Sa-ti mai explic nu are rost.

:)

Jumatate din astia habar n-am cine sunt.




20 noiembrie 2009

Minune la Dorohoi, un poster electoral al lui Traian Basescu a inceput sa planga


Considerat pana ieri dimineata doar un alt poster electoral, pe care cativa copii au scris cu un marker permanent "De ce ti-e frica nu scapi. Adica de mine", un afis lipit pe un stalp din centrul Dorohoiului, infatisandu-l pe Traian Basescu, a pus autoritatile si enoriasii pe jar, incepand sa planga si sa izvorasca spirt din senin. 

"La inceput am crezut ca este doar o gluma pusa la cale de Antena 3," spune primarul PSD-ist din localitate. "Am mai patit-o o data cand cineva a inlocuit calul lui Stefan cel Mare cu un cal adevarat. Cand am vazut insa ca izvoraste si spirt ne-am dat seama ca e vorba de o minune din partea domnului presedinte.!"

Auditor de minuni de peste 35 de ani si expert amator substante lacrimogene, parintele Luca Onania confirma povestea primarului adaugand ca fenomenul nu poate avea decat explicatii divine. "Sunt sigur ca ceva il supara pe domnul presedinte zilele acestea si de aceea afisul plange. Ce alta explicatie logica poate exista?"

Curiosi sa vada cu ochii lor minunea, mii de credinciosi si pelerini s-au adunat in jurul stalpului de telegraf pentru a surprinde neobisnuitul fenomen si de ce nu, pentru a se scalda in lacrimile sincere ale presedintelui lor, chiar si pentru o clipa.

Oamenii de stiinta cred ca posterul plange pentru ca hartia face parte dintr-un lot special pe care a fost varsata apa vie, sau datorita faptului ca poza e invidioasa pe original. Conform analizei microbiologice lacrimile posterului sunt compuse din: 40% apa de ploaie, 5% hamei si 55% alcool concentrat.

Conform informatiilor de ultima ora primite din tara si alte postere cu candidati la presedintie au inceput sa planga pe teritoriul Romaniei, in timp ce mai multe postere care il infatiseaza pe Corneliu vadim Tudor au facut spume la gura si au trebuit sedate. Daca lacrimile lui Basescu au fost atestate bisericesc ca fiind lacrimi sincere, in cazul posterelor lui Crin Antonescu s-a constatat ca lacrimile sunt de fapt doar tusul care se scurge din ochii lui luminosi.


Articol preluat www.times.ro